21 iul. 2017

Anti-orice cu Ștefan Bolea

Volumul lui Ștefan Bolea beneficiază de o prezentare halucinantă pe coperta a IV-a semnată de Basarab Nicolescu. Nu știu dacă persoana  în cauză este filosoful de origine română care trăiește la Paris sau doar o alta cu același nume dar să spui că : Nihilismul lui Ştefan Bolea este o mască în spatele căreia se ascunde o inocenţă perpetuu incandescentă. Revolta blasfematorie a poetului marchează un ritual de trecere spre iniţiere, degajând, în mod paradoxal, o nemărginită sete de viaţă. Muzicalitatea incantatorie a textelor în limbile germană, engleză şi română plonjează cititorul în viziunea lumii reale - este prea mult. Prezentarea pare a fi fost făcută la plesneală iar cel care o semnează cred că a citit poate cel mult ultima parte intitulată Odium și nu întregul. Altfel nu văd cum ar fi poemele într-un vers din partea a II-a intitulată Destrudo ca având o muzicalitate incantatorie? Nu am văzut nici ritualul de trecere spre inițiere ci doar o colecție de inepții savante.

Așa cum poate v-ați dat seama avem de-a face cu o împărție în trei zone diferite ca abordare de formă dar unite în tematică. Prima parte se numește Adiaphoria și încearcă cu aplomb experimente literare care sunt fumate de peste 50 de ani. Să construiești un dicționar plin de expresii precum sex = călugăriță, cruce = x, frică = hegemon, atentat = decapitate sau precum orgasm = World Trade Center, invidie = ecologie, mucegai = mucava arată că nu ai alte preocupări mai interesante de făcut. Aici poezia nu răspunde la niciun stimul.


Partea cea mai consistentă o constituie Destrudo unde autorul fixează cu migală în trei limbi expresii uneori imposibil de reprodus datorită limbajului. Să vorbești pe pagini întregi doar despre organul feminin, despre organul masculin, despre castrare, despre acuplare în cele mai diferite forme nu constituie un fapt de lăudat. Poate, aici vedea acea inocenţă perpetuu incandescentă semnatarul de pe ultima copertă dar mă îndoiesc profund.

Când scrii o granulă de spermă/ nu e om sau de mă voi scula/ pre mulți am să castez ori și un mormânt poate fi/ casă de piatră nu dai dovadă nici de o nemărginită sete de viaţă și nici nu poți spune că plonjează cititorul în viziunea lumii reale. Și exemplele de mai sus sunt doar cele care pot fi reproduse!

Ultima parte, Odium, cu doar nouă poezii, aduce puțin cu textualismul dar doar atât. Și ele sunt slabe deși avem momente uneori interesante precum personalul de la abator inhalează mireasma sufletului  din întuneric sau dragostea mea e lumină neagră, soare-liliac scuipat din/ ugerul iadului  din vreau să ardă biserici dar care sunt sufocate imediat.

Ștefan Bolea are cultură dar din păcate își bate joc de ea aici. Eu zic să pună volumul pe focul memoriei și să uite că l-ar fi scris! Nihilismul de fațadă este folosit pentru o colecție de expresii și acțiuni care nu îi fac cinste unui doctor în filosofie. Cititorilor nu-l recomand decât dacă doresc să treacă prin momente de sadism sau dacă țin neapărat să citească cu ochii lor cum arată o sinucidere literară. Tipărit impecabil, foarte inspirat din punctul de vedere al copertelor, cartea are doar rol de bibelou. Dacă nu vreți să-l și citiți este un volum minunat!

Ștefan Bolea, Antizeu, București, editura Herg Benet, 2014, 72 pagini.

publicat în revista Litera 13, nr 11, p.13

Niciun comentariu: