11 mai 2017

Bocetul șamanului de Bogdan Crivăț

Bogdan Crivăț dorește să șocheze chiar de la debutul său. Alegerea unui titlu de genul Bocetul șamanului nu face decât să-mi accentueze această impresie. Ea se conturează pregnant după ce citim cartea.

Deși avem o împărțire în două secțiuni intitulate Bocet și respectiv Șaman nu există  în poeziile cuprinse acolo elemente care să facă această diferențiere. Secțiunile puteau cuprinde aleator orice poezie din acest volum și nu ar fi înfluențat cu nimic receptarea lor. Cred că este doar o găselniță pentru a induce și mai mult în mintea cititorului starea această confuză de mixaj aparent imposibil cu unicul scop de a șoca, de a produce acea mult așteptată exclamație de - uau! - din partea cititorului.

Bocetul este o cântare de mort iar un șaman este o persoană care ar comunica cu spiritele. Atunci de unde o astfel de alăturare. Ce șaman ar boci? Niciunul și răspunsul nu este în a interpreta astfel titlu ci de ai înțelege oarecum substratul. După părerea mea autorul însuși se vrea a fi un șaman dar nu are puterea acestuia de a conecta cele două lumi și atunci găsește doar această metodă. Imposibilitatea de a comunica direct și-o refulează prin aceste bocete numite poezie.

Bogdan Crivăț șocheză și prin unele alăturări care zgârie asemenea unor gheare în epiderma unor construcții poetice. Chiar  în poezia temă Bocetul șamanului  folosește aparent nejustificat expresia expulzat de uterul mamei sale doar din dorința de a șoca vizual și nu din necesitățile prozodice. De altfel pe tot parcursul volumului avem aruncate uneori ca nuca în perete expresii tari de genul în bordel intră o fecioară jupuită care nu ajută poezia ba din contră.

Cu toate acestea avem poezie. Mă refer la sclipiri precum Răspuns – Soarele e doar o rană pe pielea amurgului./ Plânsul meu aleargă prin ploile triste./ eu sunt mutul care s-a vindecat  de cuvinte,/ iar buzele îmi sunt cusute/ cu ața întrebărilor fără răspuns. Mi-a plăcut  și Copilașul gri - ...urma se pierde în cenușa copiilor/ Focul aleargă dintr-un trup în altul/ și aburul sfârâie pe spinarea sloiurilor./ Copilașul gri mai cerșește o naștere,/ dar moartea îi cere direct/ impozit pe ultimul urlet.

Avem uneori însă și reluare de temă precum poeziile Chip și Narcis . Prima cu Am spart atâtea oglinzi/ din care doar chipul tău/ se încăpățâna să se arate. Iar a doua cu Am otrăvit toate fântânile/ în care chipul tău/ ar putea să se arate/ așa cum nu vreau.

Un alt aer repiră din poezia Ascunziș - Hai, vino cu mine/ într-un loc unde nici eu nu am fost niciodată!/ Să descoperim împreună/ mormântul visului care ne-a legat cândva./ Te-am ascuns așa cum muntele își ascunde / peșterile/ Și apa își ascunde peștii/ Și cimitirul își ascunde morții/ Și eu mă ascund de tine/ chiar în inima ta.

După cum ați putut observa nu este nimic șamanic în aceste poezii!

Bogdan Crivăț debutează cu o poezie bună, sufocată uneori de idei religioase iar alteori de excesele amintite mai sus. Ce îmi place la el este faptul că are potențial. Sper să îl arate în următoarele sale cărți. Deocamdată pot constata doar că a fost infectat cu darul poeziei și că țipătul său cuprins de talent încă își caută drumul.

Bogdan Crivăț, Bocetul șamanului, Cluj-Napoca, editura Ecou Transilvan, 2017, 110 pagini.

publicată în revista Boema nr 99 din Galați
http://www.inforapart.ro/boema/reviste/Boema099.pdf

Niciun comentariu: