Ury Benador - Gablonz, Magazin universel

Romanul a aparut in anul 1961 la Editura Pentru Literatura Bucuresti si este o incursiune in universul evreiesc dintre cele doua razboaie mondiale. Considerat la aparitie drept o fresca reusita volumul nu se ridica totusi la nivelul unui roman de calitate.

Cu toate ca personajele sunt bine conturate, iar descrierile sunt reusite, actiunea lancezeste, uneori chiar balteste iar acest lucru nu ajuta cititorul. Uneori prin metoda inserarii de noi informatii autorul taie cursul firesc al evenimentelor doar pentru a introduce o noua fresca, un nou personaj minor. Practic volumul se citeste greu, uneori si datorita abuzului de expresii evreiesti de epoca.

Cu toate scaderile sale este o carte interesanta mai ales pentru cei pasionati de istorie. Avem imaginea unei comunitati cu intindere in Moldova si Bucuresti. Sunt surprinse evenimente si oameni reali din Braila, Galati, Iasi si Bucuresti iar aceasta prindere a evenimentului este reusita.

Din pacate volumul nu se mai gaseste la biblioteca judeteana Panait Istrati Braila la sectiunea de inchirieri. Autorul, acum mai mult necunoscut publicului tanar, a jucat un rol in miscarea literara braileana fiind considerat alaturi de Mihai Sebastian unul din exponentii "iudaismului literar" al anilor 30.
Mai nouă Mai veche