6 feb. 2014

Guvernul dă cu bîta în baltă să prostească lumea la tv nu să ajute economia reală

Guvernul socialist a luat o măsură cum numai ei puteau gândi - firmele care vor creea 20 de locuri de muncă noi vor fi scutite de 50% din taxele pe salarii. Aparent o astfel de măsură sună bine. E bună pentru privitorul la tv dar nu pentru mediul de afaceri. În realitate nu face decît să arunce praf în ochi. Guvernul a oferit o facilitate care de fapt nu e facilitate.

Să ma explic. Să zicem ca aveti o firmă cu 20 de angajaţi cum vrea guvernul şi ea există de 20 de ani. Atunci comparativ cu noile firme sunteţi penalizat că existaţi. Dintr-un foc o nouă firmă va avea cheltuielile de personal cu 50% mai mici decât dumneavoastră. Acum vă puneţi întrebarea firească de ce aţi plătit corect taxele timp de 20 de ani statului român? Să vă înjunghie în spate cu o concurenţă subvenţionată?

Pentru un evazionist e o măsură perfectă. Face în trei zile o nouă firmă, mută 20 de angajaţi acolo şi primeşte ajutorul de stat. După ce termină cu el desfiinţează firma şi noroc. Urmarea în buget - zero, ba chiar puţină perdere ca să fie totuşi ceva...

Pe de altă parte numărul de 20 este arbitrar ales. El nu are nici o logică economică. Susţin acest aspect atît prin spusele dlui Ovidiu Nicolescu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) care consideră că numărul potrivit ar fi fost 10 angajaţi cît şi prin afimaţiile ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu care a precizat că iniţial era vorba despre 50 de noi locuri de muncă dar premierul Victor Ponta a insistat să rămână doar 20.Brambureală totală!

Măsura nu face decât să distorsioneze piaţa şi aşa fragilă. Dacă vroiau mai mulţi bani la bugetul de stat nu aveau decât să strângă în sfârşit taxele neplătite cu anii sau şterse din 6 în 6 luni de la firmele de stat si aveau bani.

"Pentru toate firmele care creează 20 de noi locuri de muncă, statul suportă, ca ajutor de stat, jumătate din tot costul salarial şi evident că nu este un program numai pentru tineri, dar este un program care - îmi pot imagina din practică - că în special firme dinamice, firme care merg pe o anumită mentalitate de angajare a oamenilor tineri, de a se dezvolta altfel, vor fi beneficiare. Altfel, mi-e greu să cred că o firmă foarte veche şi foarte conservatoare va reuşi să acceseze acest gen de programe" susţine primul ministru Ponta.

Nu vreau să întreb din care practică cunoaşte dumnealui aceasă direcţie când bine ştim că a lucrat doar la stat sau finanţat de stat ( parlament, guvern etc). Înteb altceva căte firme vor apare, cât va fi noua contribuţie la PIB, cum se vor urmări aceste noi firme, în ce domenii se încurajează să fie? Aşa la grămadă nu merge. E după ureche cum spun privaţii.

Mediul privat e total diferit de ideile şi măsurile pe care cred că le iau bine guvernanţii. Sper ca această măsură să nu fie o soluţie de schimb cu promisa reducere a CAS-ului pentru companii.

Niciun comentariu: