20 mai 2008

Colectionarul de gafe

Nu cred ca exista vre-un om care sa nu fi colectionat ceva in viata lui. De obicei patima colectiilor ciudate se manifesta inca din copilarie. Se incepe cu celebrele surprize, cartonase cu fotbalisti sau cutii goale de bere.
Mai tarziu , odata cu cresterea in varsta se ajunge la timbre, tablouri sau carti rare. Acestea din urma sunt de inteles si de respectat. Plus ca o colectie bine alcatuita poate aduce pe langa satisfactii spirituale si satisfactii materiale.
Exista insa un personaj in Romania care doreste sa fie de departe cel mai mare colectionar de gafe.
Numele lui este Traian Basescu.
A inceput colectia cu mici „perle” vazute mai mult ca derapaje. A ajuns apoi la adevarate pise de rezistenta precum „ gaozar”. „tiganca imputinta” , „tonomate” pentru ca azi sa mai adauge una referitoare la politicienii care ii bat la usa sa faca interventii.
Despre acesti politicieni nu este cazul sa vorbesca pentru ca nu e asa, pot fi dintre prieteni si nu e cazul sa iti maresti colectia pe baza prietenilor atunci cand numarul acestora se micsoreaza pe zi ce trece.
Dintre toate piesele colectiei unele sunt simpatice, altele grosolane ( precum exemplul cu ziarista care dorea sa o faca ) iar altele fara cei sapte ani de-a casa .
Acum nu mai conteaza pentru colectionar cum a adunat colectia, in ce imprejurari sau ce derapaje a facut pentru ea.
Important este ca aceasta colectie sa creasca, prin stradanii permanente si neprecupetind nici un efort pentru ca cea mai mare bucurie a colectionarului e colectia!
Traian Basescu pare a fi un colectionar patimas.
Nu tine cont de concurenta si nici de cei care-l consiliaza care din cand in cand ii mai atrag atentia ca are o colectie prea bogata pentru un mandat atat de scurt si ca ar fi nevoie sa mai cedeze unele piese si altor politicieni. Dar te poti intelege cu el ? Colectionarul odata ce a prins „microbu’ ” nu mai vede nimic in fata decat colectia.
Totusi pentru colectionarul Traian Basescu poate exista un sfarsit.
Cel al mandatului.
Ar fi greu dupa aceea sa mai colectioneze ceva nu pentru ca nu ar mai avea ce adauga. Ii va fi insa foarte greu cand nu il va mai mai baga nimeni in seama si „perlele” colectiei se vor risipi in van.
Deocamdata clepsidra zilelor de colectionat marcheaza pe zi ce trece scaderea timpului de „activitate”.
Sa speram ca numarul pieselor din colectie nu se va mai mari.
Stiti cum se spune ca speranta moare ultima.....

articol aparut in saptamanalul Natiunea
.

Niciun comentariu: