Presedinte ciorditor

De fiecare data ne sare ’’mustarul’’ cand occidentalii ne fac ciorditori.
Ne revoltam ca este o generalizare rauvoitoare.
Ne simtim discriminati si parca parte a Africii si nu membri ai Uniunii Europene.
De la gestul celui care a ajuns vremelnic presedinte al Romaniei toate etichetele aplicate romanilor din strainatate de : ’’tigani imputiti’’ , ’’ciorditori’’ si ’’hoti’’ vor avea de acum un gir oficial.
Tupeul si marlania sunt doua din elementele care ii calauzesc viata marinarului ajuns presedinte.
Dupa tari exotice din Africa si America de Sud iata ca si o tara europeana ajunge sa aibe un presedinte putin ’’luat’’.
Un om normal nu are ca preocupare principala a vietii gasirea de noi si noi bodegi, de semnare a condicii alaturi de una sau alta din marcile de wisky sau de hahaila imbecila si isterizanta.
Un presedinte nu poate incalca legea numai pentru ca asa da bine la ’’popor’’.
Votul din referendumul de suspendare este doar un vot prin care cei care s-au prezentat au spus NU pe baza unei propagande prezidentiale dezlantuite.
Chiar in marile democratii occidentale presedintii se supun legilor si incalcarea lor ar atrage imediat oprobiul public.
Sa furi un telefon de la o persoana care isi facea meseria si castiga onest o paine e o fapta abominabila.
Marea nesimtire este ca ziaristii au fost anuntati de anturajul lui Basescu ca isi face cumparaturile si unde isi face cumparaturile tocmai ca presa sa vina si sa-l pozeze ca pe un simplu cetatean.
Jignirea, furtul si incalcarea drepturilor omului de catre presedintele vremelnic al Romaniei este apogeul carierei basesciene.
Apostolul democratiei este de fapt un posibil dictator.
Pentru politica romaneasca principala problema e tendinta dictatoriala si circul permanent pe care Traian Basescu il face.
E vremea ca cineva sa-l opreasca pe acest personaj.
Daca nici legea nu o mai poate face atunci degeaba mai avem o democratie. S-a reinventam un nou Ceausescu pentru ca deja noua Cantare a Romaniei are slujitorii ei slugarnici care isi zic analisti impartiali.
Si ca o concluzie nu pot sa nu observ decaderea personajului Basescu : a ajuns sa fure un telefon dupa ce a furat o flota !
Mai nouă Mai veche